Doi români sunt răniți grav, iar 11 sunt răniți ușor în urma accidentului rutier din Ungaria

Doi români sunt răniți grav, iar 11 sunt răniți ușor în urma accidentului rutier din Ungaria
Publicat: 22/09/2014, 12:02
Actualizat: 22/09/2014, 12:41

Conform primelor informații, un autocar la bordul căruia se aflau 32 de persoane a alunecat într-un șant, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, în apropierea localității Mako, informează Ministerul de Externe.

Din cele 32 de persoane aflate în autocar, 2 cetățeni români sunt răniți grav, iar 11 cetățeni români sunt răniți ușor.

În prezent, autoritățile ungare efectuează manevrele de descarcerare.

Consulatul General al României la Szeged a întreprins demersurile legale pe lângă autoritățile ungare pentru a obține informații suplimentare referitoare la circumstanțele producerii accidentului, mai precizează MAE.

Totodată, o echipă a oficiului consular se deplasează către locul accidentului pentru a acorda asistență consulară și pentru a sprijini autoritățile în demersurile de identificare a persoanelor.

Anterior, surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au declarat, pentru MEDIAFAX, că un autocar în care se aflau 28 de români s-a răsturnat luni dimineață, în localitatea Mako din Ungaria, aproape de granița cu România, pe autostrada M43.

Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte și s-a răsturnat.

În urma accidentului, au fost rănite mai multe persoane, însă niciuna nu este decedată, au precizat sursele citate.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori și de intervenție ale autorităților ungare.

Un alt accident în care a fost implicat un autocar care transporta români a avut loc duminică dimineață, în Bulgaria. Autocarul – în care se aflau 27 de români, dintre care doi șoferi, care veneau spre România din Turcia, de la Kușadasi – s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localitățile Gurkovo și Veliko Târnovo, zonă muntoasă din țara vecină. În urma accidentului din Bulgaria, o persoană a murit și alte șase au fost rănite grav, fiind aduse cu elicoptere în București și internate la Spitalul Floreasca.

Celelalte persoane care se aflau în autocarul implicat în accident au fost aduse în țară cu un alt autocar, pus la dispoziție de firma transportatoare. După ce au ajuns în țară, 16 dintre acestea au mers, duminică, la Spitalul Universitar de Urgență București pentru investigații. Trei dintre acestea au fost internate, dintre care două au rămas doar 24 de ore, pentru supraveghere și vor fi externate luni.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informații furnizate de autoritățile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor